Managementul clasei de elevi

PLANIFICAREA CURSURILOR

– MANAGEMENTUL CLASEI DE ELEVI –

an universitar 2009 – 2010

- an III, semestrul 6 –

SĂPTĂMÂNA

TEMATICA CURS

SĂPTĂMÂNA

TEMATICA SEMINAR

1 – 6 MARTIE 2010 Curs 1. Delimitări conceptuale: Management general, Managementul organizaţiei şcolare, Managementul clasei de elevi. Clasa ca grup socioeducativ. Aspecte teoretice şi implicaţii practice.

8 – 12

MARTIE

2010

Aplicaţii:

-    Determinati profilului de competenţă al cadrului didactic;

-    Analizati rolul profesorului diriginte în managementul clasei de elevi

-    Aratati ce relatii de legatura exista intre managementul general – managementul organizatiei scolare – managementul clasei de elevi

15 – 19 MARTIE 2010 Curs 2. Rolurile manageriale ale cadrelor didactice (autoritate şi putere). Funcţii ale managementului clasei de elevi (planificare, organizare, decizie, control, evaluare). Competenţe şi atribuţii.

22 – 26

MARTIE

2010

Aplicaţii:

-    Analizati cum stilurile cadrelor didactice influenţeaza asupra clasei de elevi;

-    Precizati si anlizati relaţii de putere în clasa de elevi.

29 MARTIE – 2 APRILIE 2010 Curs 3. Dimensiuni ale managementului clasei de elevi (ergonomică, psihologică, socială, normativă, operaţională). 12 – 16

APRILIE

2010

Aplicaţii:

-    Analizati organizarea ergonomică a spaţiului destinat clasei de elevi.

-    Realizati o planificare a activităţilor dintr-o clasa de elevi

-    Aratati cum pot fi schematizate si cum se intrepatrund dimensiunile clasei de elevi;

-    Analizati direcţiile de evoluţie ale grupului educat, dinamica grupului de elevi

19 – 23 APRILIE 2010 Curs 4. Stausuri şi roluri în clasa de elevi (leaderi formali, leaderi informali). Relaţii sociale în clasa de elevi (profesor-elev, elev-elev). 26 – 30

APRILIE

2010

Aplicaţii:

-    Analizati modalitati optime de integrare socială a elevilor în mediul şcolar şi în clasa de elevi.

-    Analizati structura formală şi informală a clasei de elevi

-    Cum apar conflictele la nivelul clasei de elevi? Cum pot fi ela prevenite si cum se intervine optim?

-    Schematizati drumul pe care un elev il parcurge de la dobandirea formala a statusului de elev la momentul intrarii in scoala si interiorizarea/integrarea sociala a acestuia in clasa de elevi astfel incat sa faca fata cu succes sarcinilor scolare.

-    Realizati studii de caz referitoare la conflicte ce apar in clasa de elevi si modalitati de rezolvare ale acestora.

-     Descrieti o situatie conflictuala de la nivelul unei clase de elevi (in care ati fost implicati sau despre care presa a semnalat) si schematizati metodele si mijloacle pe care le-ati folosi, in calitate de cadru didactic pentru stingerea conflictului.

3 – 7 MAI 2010 Curs 5. Cunoaşterea clasei de elevi ca grup socio-educativ: obiective, metode, tehnici şi instrumente de cunoaştere specifice (observarea sistematică, testul sociometric, matricea sociometrică, sociograma, profilul psihologic al grupului). Cunoaşterea clasei de elevi şi a personalităţii membrilor ei. Metode de cunoaştere şi dinamizare ale clasei de elevi Aplicaţii:

- Sunteti diriginte la o clasa nou constituita (cl a IX-a). Schematizati metodele folosite pentru a cunoaste elevii clasei si pentru a consolida relatiile interpersonale dintre elevi.

Bibliografie orientativa:

*** ASE, DPPD – Managementul grupului educat, Editura ASE, Bucureşti, 2006

Allan Pease – Limbajul trupului- cum pot fi citite gândurile altora din gesturile lor, Bucureşti, Editura Polimark, 1993

Iucu, R. – Managementul şi gestiunea clasei de elevi, Iaşi, Editura Polirom, 2003

Jinga I. – Conducerea învăţământului. Manual de management educaţional, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1993

Jinga, I. – Managementul grupului educat, în volumul Educaţia şi viaţa cotidiană, Editura Didactică şi Pedagogică R. A., 2005

Joiţa, Elena – Profesorul – manager. Roluri. Metodologie. Editura Polirom, Iaşi, 2001

Păun, E. -  Şcoala – abordare sociopedagogică, Iaşi, Editura Polirom, 1999

Stoica, C. – Conflictul interpersonal, Iaşi, Editura Polirom, 2004

CURS 1
Delimitari conceptuale: Management general, Managementul organizatiei scolare, Managementul clasei de elevi.
Clasa ca grup socioeducativ. Aspecte teoretice si implicatii practice.
I. CONCEPTUL DE MANAGEMENT.
Etimologia termenului de management:
- provenita din manus-agere (lat.) – mâna, manevrare, pilotare, conducere, strunirea cailor;
- manege (fr.), maneggio (it.), to manege (engl.) – a reusi, a conduce, a rezolva, a face fata, a dirija, a izbuti, a struni elemente pentru un tel, a
administra, a manevra, a stapâni, a se descurca, a gasi mijloace, a reusi, a se pricepe sa, a cârmui, a duce la bun sfârsit,);
- management (engl.) – activitatea / arta de a conduce, abilitate, organizare, reusita in atingerea obiectivelor, adaptarea deciziilor optime în proiectarea si realizarea proceselor);
- manager (engl.) – conducator, administrator, director, coordonatorul unei echipe.
În Dictionarul Explicativ al Limbii Române:
„Management s. n. 1. Activitatea si arta de a conduce. 2. Ansamblul activitatilor de organizare, de conducere si de gestiune a întreprinderilor.

3. Stiinta si tehnica organizarii si conducerii unei întreprinderi.” (DEX)
II. EVOLUTIA MANAGEMENTULUI
Teorii clasice ale conducerii sau managementul – F.W.Taylor, H.Fayol si Max
Weber (începutul secolului trecut). Frederick Winslow Taylor (1856-1915 – Inginer american) a publicat lucrarea “The Principles of Scientific Management” (New York, 1911) în care sustine ca operatiile de
productie trebuie sa se efectueze în conformitate cu anumite criterii riguroase, stiintifice, posibil de identificat si de evaluat sau masurat.
Henry Fayol (1841-1925) – “Administratia industriala si generala – Prevedere,
Organizare, Conducere, Coordonare, Control”, Paris, 1916, formuleaza, pentru prima oara, cele sase functii sau atribute ale procesului de conducere.
Fayol si Taylor au formulat principiile noii stiinte (management) astfel:
Principiul ierarhiei : potrivit caruia orice organizatie e determinata de la vârf catre baza de linii ierarhice de-a lungul carora se exercita autoritatea detinuta de nivelurile superioare.
Principiul unitatii de comanda: orice lucrator trebuie sa primeasca ordine numai de la seful lui imediat , superior ierarhic Principiul specializarii: cu cât specializarea e mai îngusta cu atât nivelurile productivitatii muncii sunt sunt mai înalte.
Principiul mecanicist: indicatorul de baza în functie de care se apreciaza eficacitatea unei organizatii este productivitatea muncii.
Principiul corespondentei autoritate – responsabilitate: autoritatea conferita unui membru al organizatiei trebuie sa fie echilibrata de responsabilitatea pe care si-o asuma acesta cu privire la modul în care îsi realizeaza obiectivele organizationale

2 Principiul supravegherii: orice angajat trebuie supravegheat permanent si în cel mai mic detaliu al activitatii sale.
Principiul materialist: organizatia se poate astepta la un comportament al angajatului corespunzator cerintelor ei in masura în care acesta îi asigura angajatului un salariu corespunzator postului ocupat si securitatea locului de munca.
Sociologul si psihologul german Max Weber (1864-1920) – “Teoria organizatiilor economice si sociale” descrie trei tipuri de autoritate:
- traditionala, bazata pe relatii de rudenie
- carismatica, bazata pe trasaturile exceptionale de personalitate,
- rational-legala, bazata pe legi si norme (Zlate, M., 2004).
Elton Mayo – Miscarea relatiilor umane. “Muncitorii sunt fiinte umane”
Cercetarile lui Elton Mayo (1880-1949) traverseaza doua etape distincte (Zlate, M., 2004):
- între anii 1923-1927se deruleaza etapa în care acesta este interesat de ameliorarea conditiilor fizice, iluminatul de exp.în vederea cresterii randamentului muncii;
- între anii 1927-1939 Mayo experimenteaza factorii psihosociali, pe care îi considera mai importanti în cresterea randamentului dar si ai satisfactiei în munca. Doctrina relatiilor umane arata ca, o multime izolata de muncitori poate fi transformata într-un grup animat de sentimentul responsabilitatii sociale, fiind grupati dupa sarcini, obiceiuri, traditii si ritualuri,
având libertatea de a lua decizii.
Jacob Levy Moreno (1889-1974), nascut la Bucuresti, a studiat medicina la Viena si apoi a emigrat în America, unde a lucrat ca medic psihiatru, ca psiholog si sociolog. El a elaborat o conceptie unitara cu privire la relatiile afective socio-umane, pe care a prezentat-o în lucrarea „Who Shall Survive?” „Cine va supravietui?”, cartea care a lansat o noua stiinta, sociometria.
Moreno continua orientarea începuta de Mayo, înlocuind în conceptia sa omul mecanic, gestiunea administrativa si regula birocratica cu relatiile inter-umane afectivsimpatetice.
Moreno constatând ca relatiile inter-umane afective influenteaza nu numai
formarea grupurilor de munca ci si productivitatea muncii, propune reconstructia colectivelor dupa criterii sociometrice.
Kurt Lewin (1890-1947) – “O teorie dinamica a personalitatii” Lewin considera ca esentiale în functionarea grupurilor sunt relatiile inter-umane. Lewin accentueaza relatiile conflictual-tensionale dintre acestia. Grupul estevazut ca un câmp de forte care se confrunta, în functie de intensitatea si orientarea lor. Pentru Lewin esenta unui grup consta nu în similaritatea ci în interdependenta si dinamica fortelor sale.
Teoria resurselor umane este reprezentata de J.G.March, H. A. Simon, R. T.
Cybert, Douglas Mc Gregor(1906-1964), Rensis Likert (1903-1981), Cris Argyris. Acesti autori au pus în evidenta urmatoarele caracteristici:
• disponibilitatile psihice ale oamenilor sunt resursele cele mai importante ale unei organizatii deoarece sunt inepuizabile;
• oamenii asteapta nu doar sa li se satisfaca cerintele material-economice si sociale ci sa li se dea posibilitatea de a se afirma, de a-si pune în valoare capacitatile de care dispun.
Orientari actuale in management

Cele mai recente abordari ale psihologiei organizational-manageriale (Cf. Zlate, M., 2004), care aduc noi perspective si solutii sunt:
• abordarea cognitiva;
• abordarea psihanalitica;
• abordarea evolutionista.
III. Conceptul de management al clasei
Daca pâna în decembrie 1989 la noi s-a vorbit despre conducerea învatamântului conceptul de management educational este aparut recent, având o sfera mai larga decât cel de conducere a învatamântului.
I . Cristea (1996) se refera la dificultatile metodologice de definire a managementului educational.
E. Paun (1999) face trimitere la moda managementului ca la un pericol în procesul de conceptualizare a managementului educational.
E. Joita (2000) subliniaza necesitatea abordarii interdisciplinare a managementului educational din punct de vedere: psihologic, sociologic, ergonomic, filozofic, politologic, juridic, epistemologic, etc.
E. Joita (2000) considera managementul educatiei ca fiind teoria si practica , stiinta si arta proiectarii, organizarii, coordonarii, evaluarii, reglarii, elementelor activitatii educative, ca activitate de dezvoltare libera, integrala, armonioasa a individualitatii umane, în mod permanent pentru afirmarea autonoma si creativa a personalitatii sale, conform idealului
stabilit la nivelul politicii educationale.
Gilbert de Landsheere (1992) defineste managementul educatiei sau pedagogic ca o disciplina pedagogica, interdisciplinara care studiaza „evenimentele ce intervin in decizia organizarii unei activitati pedagogice determinate si în gestiunea programelor educative”.
I. Jinga (1998) considera ca în esenta managementul pedagogic (educational) poate fi definit ca stiinta si arta de a pregati resursele umane, de a forma personalitati potrivit unor finalitati acceptate de individ si de societate.
Managementul educational ca disciplina pedagogica studiaza tehnicile
stiintifice prin care activitatea educationala se poate proiecta, organiza, coordona, regla, conduce cu scopul cresterii eficientei sale, pentru modelarea personalitatii umane complexe, autonome si creative.
Managementul educational intruneste caracteristici de baza ale managementului organizatiilor, prin adaptare la specificul scolii si la procesul pedagogic:
• dimensiunea moral-axiologica, prin sistemul de valori utilizat in educatie, ca obiective;
• esentiala este mobilizarea resurselor umane, ca gestiune a particularitatilor
individuale specifice;

• se centreaza pe utilizarea strategiilor de tip comunicativ, pe interactiuni, pe un ethos specific;

• valorizarea individului si a capacitatilor sale este obiectivul sau ; astfel domina, în crearea climatului organizational, logica responsabilitatii, afectiva, altruista a descentralizarii, automotivarii, stimulativa.
• descentralizarea organizarii se realizeaza progresiv si de durata, implicând
schimbari în mentalitati si mecanisme.
Un concept subordonat managementului educatiei este managementul clasei de elevi.
Iucu (2000) defineste managementul clasei de elevi ca: domeniul de cercetare în stiintele educatiei care studiaza atât perspectivele de abordare ale clasei de elevi (didactica si psihosociala) cât si structurile dimensionale ale acesteia (ergonomica, psihologica, psihosociala, normativa, relationala, operationala si creativa ) în scopul facilitarii interventiilor cadrelor didactice în situatii de criza „microeducationala” (indisciplina, violenta, non-implicare ) si a evitarii consecintelor negative ale acestora, prin exercitiul microdeciziilor educationale.
Analizând comparativ cele doua concepte constatam :
a. managementul educational se refera la întreg sistemul educational, la toate
nivelele institutionale, la relatia dintre institutiile educationale, la relatia dintre actorii implicati în contextul educational;
b. managementul clasei de elevi se refera la clasa de elevi, la coordonarea tuturor resurselor umane, materiale si financiare ale acesteia cu scopul cresterii eficientei educationale;
c. cele doua tipuri de management sunt intercorelate, managementul clasei de elevi fiind parte componenta a managementului educational;
d. managementul educatiei si managementul clasei de elevi ca discipline
pedagogice interdisciplinare sunt din punct de vedere epistemologic la intersectia dintre stiinta, tehnologie si arta;
e. criteriul eficienta educationala constituie nucleul celor doua tipuri de management.
Managementul actual valorifica ideile esentiale ale celorlalte scoli si orientari istorice fiind însa un tip de management sistemic, dar si situational si contextual. Cele mai bune decizii manageriale se iau în functie de situatia concreta, raportata la contextul respectiv dar si la sistemul mai larg din care face parte. Deciziile educationale de la nivelul clasei de elevi depind de:
- situatia concreta, descriptibila,
- actorii implicati: profesori, elevi, parinti,
- sistemul educational în ansamblul sau.
Managerul clasei de elevi – profesorul – nu executa doar deciziile centrale de
politica educationala, nu administreaza doar resursele clasei, nu gestioneaza doar spatiul si timpul educational. El are o viziune de ansamblu asupra învatamântului si educatiei, initiaza proiecte educationale, organizeaza activitati didactice si educationale, coordoneaza resursele umane, materiale si financiare, ia decizii împreuna cu cei implicati în procesul educational, rezolva situatiile conflictuale, consiliaza elevii cu probleme, dirijeaza procesul de învatare creativa a elevilor, etc.
Managementul educational si cel subsumat, al clasei de elevi reprezinta o stiinta interdisciplinara aflata la interactiunea dintre psihologie, pedagogie, sociologie, filozofie, economie, stiintele comunicarii, stiintele rezolvarii conflictelor, etc.
Managementul clasei de elevi are functii similare cu cele ale managementului
educational:
- proiectare;

- organizare;

- coordonare;

- consiliere;

- conducere;

- evaluare a activitatii educationale si a factorilor educationali la nivelul clasei

de elevi;

- este o reflectare a managementului educational la specificitatea clasei de

elevi.

Managementul clasei de elevi reprezinta abilitatea profesorului/consilierului de a

planifica si organiza activitatea clasei, de a invata sa asigure un climat favorabil instructiei

si educatiei. In cadrul managementului clasei se urmareste prevenirea comportamentelor

distructive, deviante si rezolvarea problemelor comportamentale.

Managementul clasei de elevi reprezinta domeniul de cercetare în stiintele educatiei,

care studiaza atât perspectivele de abordare ale clasei de elevi (didactica si

psiho¬sociala), cât si structurile dimensionale ale acesteia (ergonomica, psihologica,

sociala, normativa, operationala si inovatoare), în scopul facilitarii interventiilor cadrelor

didactice în situatii de criza „microeducationala” (indisciplina, violenta, non¬implicare etc.)

si a evitarii consecintelor negative ale acestora, prin exercitiul microdeciziilor educationale.

Obiectivul functional al managementului clasei este formarea la elevi a abilitatii de

autoreglare a comportamentelor. Controlul comportamentelor este atât extern, realizat de

catre parinti, profesori, colegi, ca apoi, prin interiorizare, sa devina autonom. În cadrul

procesului de interiorizare intervin reguli si modele de urmat.

• Managementul educatiei este teoria si practica, stiinta si arta proiectarii, organizam

coordonarii, evaluarii, reglarii elementelor activitatii educative, a resurselor ei, ca

activitate de dezvoltare libera, integrala, armonioasa a individualitatii, conform

idealului educational.

Cadrele didactice pot exercita functii de conducere la urmatoarele niveluri:

• în conducerea unui colectiv de elevi (grup, clasa),

• în conducerea unui colectiv (diriginte, învatator, educatoare),

• în conducerea procesului de asistenta psihopedagogica (profesor-logoped,

profesor-consilier),

• in conducerea activitatii metodice (profesor-metodist în scoli, la nivel interscolar, în

CCD-ISJ),

• în conducerea unitatii de învatamânt (director),

• în conducerea inspectiei scolare (inspector scolar),

• în conducerea activitatii de cercetare pedagogica (profesor-cercetator),

• în conducerea globala a sistemului de învatamânt (profesor-demnitar).

La nivelul scolii se pot aplica principiile abordarii ei ca organizatie: existenta unor

scopuri clar formulate si delimitate, motivarea indivizilor pentru a desfasura în comun

activitatea specifica, combinarea intre diferitele tipuri de resurse necesare realizarii

obiectivelor, scopurile sunt transindividuale, interactionarea indivizilor pentru realizarea

scopurilor comune, existenta diviziunii muncii, reglementarea sociala a rolurilor si statutelor

6

indivizilor in structura creata, modalitati proprii de organizare si dirijare-coordonare a

activitatilor si indivizilor.

Orice organizatie se caracterizeaza prin:

• structura organizationala: marime, complexitate, formalizare, specializare,

diferentiere a activitatii , pozitii si roluri,relatii si interactiuni;

• controlul organizational: structura ierarhica, niveluri de autoritate, birocratizare;

• comportamentul organizational: scopuri, cultura si climat organizational, etos,

eficacitate;

• schimbare organizationala: flexibilitate, inertie/inovatie, dezvoltarea personalului.

Scoala, ca organizatie, are ca specific:

• este o organizatie care învata si produce învatare, deci se supune logicii

pedagogice;

• sunt prezente si se manifesta doua activitati de baza, distincte si interdependente:

activitatea managerial-administrativa (reglementata formal, normativ) si activitatea

pedagogica (reglementata de specificul normelor educatiei, instruirii);

• regulile de eficienta sunt de tip calitativ si vizeaza procesele, calitatile personalitatii

ce se formeaza, educa;

• prezenta manifesta a aspectelor informale si a manifestarilor creative, expresive,

mai mult decât a celor formale;

• prezenta a mai multor tipuri de membri în organisme de conducere, administrative,

de realizare a procesului pedagogic;

• actioneaza reglementari de ordin institutional, dar si pedagogic (uneori

contradictorii);

• profesorul este supus numeroaselor asteptari, presiuni în exercitarea rolurilor, de

unde valoarea descentralizarii conducerii.

Dupa nivelul ierarhic la care se exercita, managementul educational se clasifica:

• strategic, la nivel national (MEC);

• tactic, la nivel teritorial (ISJ);

• operativ, specific institutiilor de învatamânt de diferite tipuri.

Toate acestea respecta anumite norme, regulamente, instructiuni, atributii ale organismelor

specifice, metodologii, reglementari specifice.

Functii ale managementului clasei:

Managementul pedagogic reprezinta o modalitate de conducere superioara globala

(vizeaza ansarnblul problemelor sistemului, vazute în interdependenta lor functionala,

structurala), optima (prin valorificarea maxima a resurselor sale), strategica (vizeaza

dezvoltarea sistemului pe termen mediu si lung, prin inovarea continua a structurilor,

functionalitatii).

Astfel actiunile principale de conducere vizeaza:

7

1. informarea manageriala (colectarea informatiei, stocarea ei, procesarea ei,

accesibilizarea, dirijarea ei pentru proiectarea si realizarea conducerii),

2. evaluarea manageriala (masurarea informatiei, aprecierea ei, luarea deciziei în

baza diagnozei facute, pentru corectare-ameliorare-reformare)

3. comunicarea manageriala (prelungeste decizia la nivelul actiunii practice).

Functiile managementului pedagogic evidentiaza rolurile conducerii scolii în realizarea

obiectivelor sistemului de învatamânt: functia de planificare-organizare, functia de

orientare-indrumare metodologica, functia de reglare-autoreglare a sistemului, procesului.

Managementul consta într-un sir de activitati reglate ciclic, care definesc tipurile de actiuni

specifice ale managerilor, numite functii ale conducerii:

• prevederea evalueaza viitorul, surprinde tendiritele probabile de evolutie a

organizatiei. Ea poate fi pe termen lung (prognoza), pe termen mediu (planificarea)

si pe termen scurt (programarea);

• decizia consta în alegerea unei modalitati de actiune din mai multe posibile. Ea este

si un proces, cu etapele: identificarea problemei, obtinerea informatiilor necesare,

prelucrarea si organizarea lor, elaborarea de variante de actiune, alcatuirea unor

proiecte de rezolvare, adoptarea deciziei prin alegerea variantei optime,

comunicarea deciziei, explicarea si argumentarea ei, organizarea practicii, controlul

si reglarea actiunii;

• organizarea cuprinde sistemul de activitati necesare indeplinirii sarcinilor,

componentele acestora (resurse, operatii, sarcini, relatii, ordonare, responsabilitati,

ierarhii);

• coordonarea asigura cooperarea, armonizarea actiunilor, economicitatea, dozarea,

stimularea, antrenarea;

• controlul consta în verificarea, monitorizarea, aprecierea, analiza actiunilor, etapelor,

factorilor în relatie cu obiectivele, cu standardele stabilite.

Managementul microgrupurilor educationale

Clasa de elevi reprezinta, la o prima aproximare, o formatiune psiho-sociala, structurata

în functie de criteriul particularitatilor de vârsta ale componentilor acesteia (elevii) si având

implicatii multiple asupra desfasurarii procesului instructiv-formativ.

Clasa de elevi, în calitatea sa de formatiune psiho-sociala se defineste prin existenta

unor relatii interpersonale accentuate între toti membrii sai, prin faptul ca îsi pastreaza

compozitia/structura o perioada îndelungata de timp si prin existenta unor scopuri comune

(instructiv-formative) pentru realizarea carora elevii actioneaza, atât individual cât si prin

cooperare.

Principalele atribute ale grupului-clasa sunt astfel:

• marimea (numarul membrilor ce compun grupul);

• interactiunea nemijlocita între indivizii ce formeaza grupul-clasa;

• existenta scopurilor comune;

• structura (ierarhia interna a grupului si microgrupurile structurate ca urmare a

existentei unor relatii preferentiale între elevi);

• coeziunea (omogenitatea grupului, masura în care interrelatiile conflictuale

afecteaza unitatea grupului);

• eficienta în actiune a grupului (dependenta de gradul în care membrii grupului pot

colabora eficient pentru rezolvarea unei sarcini);

8

• permeabilitatea grupului (disponibilitatea acestuia în ceea ce priveste primirea de

noi indivizi în cadrul grupului);

• sintalitatea (personalitatea, individualitatea clasei de elevi ca ansamblu detrminat de

structura relatiilor interpersonale existente la nivelul grupului, de valorile împartatite

si normele de conduita promovate/acceptate);

La nivelul clasei de elevi distingem urmatoarele tipuri de relatii si interactiuni educationale:

2. relatii de intercunoastere (interactiuni ce vizeaza formarea unor imagini cât mai

adecvate despre colegii din cadrul grupului si implicit cu privire la propria persoana);

3. relatii de intercomunicare (schimburi reciproce de informatii între indivizii ce compun

grupul-clasa);

4. rerelatii socio-afective preferentiale (relatii de simpatie/antipatie, de

atractie/respingere);

5. relatii de influentare (determinate de normele si regulile explicite sau implicite ce

reglementeaza activitatea grupului); influentarea poate fi rezultatul intrventiei

profesorului, a elevului numit/ales responsabil al clasei (lider formal), a unui elev ce

întruneste reuneste multiple relatii de preferentialitate (lider informal) sau a unui

subgrup capabil sa-si impuna punctul de vedere (subgrup dominant);

Elementele anterior mentionate fac necesara existenta unui management

corespunzator al clasei de elevi. Spre exemplu, se stie faptul ca la nivelul fiecarui grup,

alaturi de normele si reglementarile institutionale, functioneaza un set de norme si reguli

elaborate implicit de catre membrii grupului, norme a caror respectare conditioneaza în

mare masura pozitia individului în cadrul grupului. În situatia în care aceste reguli implicite

sunt în contradictie cu cele institutionale, exista riscul ca elevul, în dorinta sa de a obtine

aprecierea favorabila a grupului de apartenenta, sa ignore regulile institutionale comitând

abateri disciplinare de diverse niveluri gravitate.

BIBLIOGRAFIE

1. Argyris, C.,(1970), Participation et organisation, Dunod, Paris

2. Barus-Michel, Giust-Desprairies, F.,Ridel, R.,(1998), Crise. Abordare psihosociala clinica

3. Chirica, S.,(2003), Inteligenta organizatiilor. Rutinele si managementul gândirii colective.

Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca

4. Coriat, B., Wenstein, O., (1995), Les nouvelles theorie de l’entreprise, Gaetan Morin

Chicoutimi

5. Cristea, S.,( 2000), Dictionar de pedagogie, Ed. Litere. Litera International, Bucuresti

6. Drucker, P., F.,(1968), L efficacite, objectif, no. 1 des cadres, Editions d ‘Organization, Paris

7. Enriquez, E.,(1992), L’organisation en analise, PUF, Paris

8. Fayol, H.,(1927), Administratia industriala si generala, trad.ro. Nicolae Constantinescu,

Taranu & Co, Bucuresti

9. Herzberg, F.,(1971), Le travail et la nature de l’ homme, Entreprise Moderne d’Edition, Paris

10. Iosifescu, S.,(2001), Management educational. Ghid metodologic pentru formarea

formatorilor, MEC, Institutul de stiinte ale educatiei, Bucuresti

11. Iucu, R.,(2000), Managementul si gestiunea clasei de elevi. Editura Polirom, Iasi

12. Jinga, I.,(1998) , E. Istrate, Manual de pedagogie, Ed. AII, Bucuresti

13. Joita E.(2000), Management educational, Editura Polirom, Iasi

14. Katz, D.,Kahn, R., L.,(1966), The Social Psychology of organisation, Wiley, New York

15. Landsheere, G.de(1992), L ‘education et la formation, PUF, Paris

16. Lewin, K.,(1959), Psychologie dynamique. Les relationes humaines,.PUF, Paris

17. Likert, R.,(1974), Le gouvernement participatif de l’entreprise, Dunod, Paris

9

18. Mayo, E.,( 1933), The human Problems of an Industrial Civilisation, The Mc. Millan

Company, New York

19. Mc Gregor, D.,(1969), La dimension humaine de l’ entreprise, Gauthier, Villars-Editeur,

Paris

20. Mintzberg, H.,(2003), Le pouvoir dans les organisations, Edition d’Organisation, Paris

21. Moreno, J.l.(1970), Fondements de la sociometrie, PUF, Paris

22. Perkins, J.E.(1999) http://www.drizzle.com

23. Simon, H.,A.,(1956), Models of Man, Wiley, New York

24. Taylor, W.Fr.(1911), The Priciples of Scientific Management, Harper& Row

25. Vlasceanu, M.,(1999), Organizatiile si cultura organizarii, Editura Trei, Bucuresti

26. Weber, M.,(1965),în LevyA.,(ed.,), Psychologie sociale. Textes fondamentaux anglais et

americanes, Dunod, Paris

27. Zlate, M.,(2004,), Tratat de psihologie organizational-manageriala, Polirom, Bucuresti

1

CURS II_MANAGEMENTUL CLASEI DE ELEVI

Rolurile manageriale ale cadrelor didactice (autoritate si putere). Functii ale managementului

clasei de elevi

Competente si atributii.

Procesul educational este un proces instructiv-educativ dar si unul managerial, datorita faptului

ca, activitatea este proiectata, organizata, coordonata, corectata, condusa potrivit unor principii de

eficienta si succes.

Managerul clasei de elevi – profesorul – are o viziune de ansamblu asupra învatamântului si

educatiei, initiaza proiecte educationale, organizeaza activitati didactice si educationale, coordoneaza

resursele umane, materiale si financiare, ia decizii împreuna cu cei implicati în procesul educational,

rezolva situatiile conflictuale, consiliaza elevii cu probleme, dirijeaza procesul de învatare creativa a

elevilor, etc.

Serban Iosifescu (1999) face distinctie între:

ADMINISTRATOR MANAGER LIDER OBIECTIVE

CRITERII DE SUCCES

FOLOSIREA RESURSELOR

LUAREA DECIZIEI

STRUCTURA

ROLURI

ATITUDINI COMPETENTE

Situat între administrator si lider managerul are pozitia cea mai echilibrata în ceea ce priveste;

- strategia si tactica, îmbinarea între telurile strategice si obiectivele concrete;

- succesul si eficienta activitatii , efectele subiective si obiective ale acesteia;

- raportul între numarul de decizii si gradul de delegare a membrilor colectivului;

- rolul de protagonist al managerului dar si de motivator al atitudinilor active ale membrilor colectivului.

ACTIVITATI MANAGERIALE ALE PROFESORULUI

Procesul educational nu este doar un proces instructiv-educativ ci si unul managerial, fiind o

activitate complexa proiectata, organizata, coordonata, corectata, condusa potrivit unor principii de

eficienta si succes, cu ajutorul unei metodologii praxiologice specifice.

Directiile manageriale ale învatamântului românesc, din perspectiva reformei educatiei sunt:

__Descentralizarea sistemului de învatamânt atât din punct de vedere institutional cât si

educational propriu-zis, prin îmbinarea deciziilor de politica educationala centrala cu cele

de politica educationala locala (disciplinele la decizia scolii, consiliile de proiecte curriculare locale,

finantarea locala a scolilor, parteneriatele scolii cu comunitatea socio-economica locala), etc.

__Centrarea învatamântului pe elev

__Corelarea perspectivei strategice cu cea tactica asupra învatamântului, în sensul cresterii interactiunii

dintre idealul educatiei prefigurat si stipulat în Legea învatamântului si scopurile si obiectivele procesului

educational.

__Accentuarea relatiei simbiotice între aspectele teoretice - de stabilire a obiectivelor, a

resurselor, a criteriilor de evaluare si cele practice - de organizare, control, îndrumare,

reglare ale reformei educationale.

__Viziunea sistemico-situationala asupra educatiei si învatamântului la nivelul obiectivelor, metodologiei si

evaluarii acestuia. Managementul eficient al obiectivelor educationale consta în îmbinarea obiectivelor

cognitive cu cele afective, psiho-motorii si volitivcaracteriale care sa raspunda necesitatii de modelare a

întregii personalitati a educatilor.

__Generalizarea comunicatiilor electronice, ca modalitate de perfectionare a tuturor componentelor

manageriale: informarea, proiectarea, comunicarea, organizarea, conducerea, feed-back-ul, controlul

procesului educational.

__Coordonarea educatiei formale cu cea non-formala si informala în cadrul educatiei

permanente sau a formarii continue.

Dupa E.Joita, (1999) profesorul îsi poate constitui procesul managerial în diferite maniere:

a.linear, cu respectarea proiectarii initiale,

b.situational, prin adaptarea continua la noile situatii,

c.corectiv, prin reluarea rezultatelor, a cauzelor si a solutiilor,

d.alternativ, cu înlocuirea solutiilor în functie de eficienta lor.

Functii ale managementului clasei de elevi:

- previziunea;

- planificarea;

- proiectarea;

- decizia;

- organizarea;

- coordonarea;

- realizarea;

- îndrumarea;

- consilierea;

- evaluarea.

1. Decizia

Deciziile educationale de la nivelul clasei de elevi depind de:

- situatia concreta, descriptibila,

- actorii implicati: profesori, elevi, parinti,

- sistemul educational în ansamblul sau.

Decizia este considerata de managementul actual principala functie a procesului de conducere

deoarece aceasta poate armoniza obiectivele cu resursele si cu oamenii devenind motorul, centrul vital al procesului.

Profesorul de o anumita specialitate este conducatorul activitatii educationale la disciplina si la

clasele sale. Pedagogia si managementul educational subliniaza necesitatea ca profesorul sa devina

profesor-decident punând în evidenta necesitatea formarii unei culturi manageriale, a formarii sale ca

manager pentru optimizarea procesului educational.

Principalul instrument al profesorului – decident este decizia.

Decizia a fost definita ca activitatea constienta de alegere a unei modalitati de actiune din mai

multe alternative posibile în vederea relizarii obiectivelor propuse.

E. Joita, 1999 clasifica deciziile dupa mai multe criterii:

1. dupa amploarea implicatiilor asupra activitatii profesorului:

a. strategice care surprind atât aspecte generale privind proiectarea activitatilor pe perioade mari

de timp cinci – zece ani, dezvoltând obiectivele specifice mediului educational elaborâdu-se strategiile

specifice, cât si planificari pe perioade mai scurte de unul doi ani prin care se contureaza modalitatile în

care aceste obiective pot fi atinse. Aceste decizii strategice sunt specifice în primul rând nivelului central

de management, dar ele pot fi regasite si la nivel local prin dezvoltarea unor strategii specifice unitatii de

învatamânt (la elaborarea carora profesorul sa fie partas).

b. tactice sau de programare, prin care se stabilesc modalitatile de implementare în mod direct

ale strategiilor educationale. Astfel de decizii sunt luate la toate nivelurile, prin ele programându-se

cvasitotalitatea activitatilor, începând de la cele bugetare centrale si terminând cu deciziile specifice unui profesor la începutul unui an sau semestru.

c. operative sunt deciziile curente pe care fiecare dintre manageri trebuie sa le ia. Ele privesc atât

componenta normalitatii ale desfasurarii firesti a activitati în care deciziile completeaza programarea

anterioara cât si în cazuri exceptionale când programarea nu mai este respectata iar deciziile trebuie sa

fie adaptative la noua situatie.

Cele mai frecvente decizii sunt tactice si operative.

2. dupa certitudinea atingerii obiectivelor deciziile au fost clasificate în:

a. decizii certe sunt acele decizii a caror finalitate tebuie atinsa si în general este atinsa.

b. deciziile de risc reprezinta în general acel tip de deciziii a caror consecinte sunt anticipate

partial, putând sa apara elemente surprinzatoare. În general acestea se refera la noutati de tip

managerial sau la decizii rapide care trebuie luate într-un timp scurt iar decidentul nu are timp sa

analizeze efectele acesteia.

c. deciziile incerte reprezinta acel gen de decizie a carei finalitate nu este cunoscuta si nu poate fi

cunoscuta într-o perioada de timp acceptabila.

3. dupa sfera de cuprindere deciziile sunt:

a. individuale, sunt deciziile care privesc persoana ca singular, în cazul de fata pe fiecare elev

sau profesor

b. colective, de grup, vizeaza grupul în ansamblu, o colectivitate ampla. În acest caz astfel de

decizii pot fi strategice si sa fie în legatura cu întreg sistemul sau sa se refere doar la un grup restrâns de

elevi, profesori, parinti.

4. dupa continutul functional al deciziei acestea sunt:

a. de previziune, proiectare, planificare, programare care reprezinta totalitatea deciziilor necesare

pentru pregatirea actului educational ca atare, pe perioada scurta medie si lunga, prin care sunt enuntate

obiectivele urmarite si se anticipeaza activitatile.

b. de organizare a activitatii didactice si educationale care sunt necesare pentru pregatirea

mediului educational, creând contextul material si uman necesar pentru desfasurarea activitatilor.

c. de reglare si evaluare a întregii activitati reprezinta forma prin care se pot urmari consecintele

celorlalte decizii anterioare, dar si modalitatile de interventie în cazul unor disfunctionalitati.

5. dupa frecventa elaborarii deciziile pot fi clasificate astfel :

a. periodice – sunt deciziile care reprezinta componenta sistematizata a educatiei, fiind

reprezentate de acele decizii pe care terbuie sa le luam cu privire la activitati repetitive.

b. aleatorii – sunt decizii ce trebuie luate în situatii neprevazute si reprezinta în general acea

componenta a educatiei care, în ciuda tuturor sistemelor de prognoza, proiectare planificare, nu pot fi

anticipate în totalitate.

c. de exceptie – reprezinta deciziile care implica evenimentele deosebite, care nu au putut fi anticipate.

6. dupa tipurile de situatii problematice deciziile sunt:

a. de corectare prin care sa fie îndreptate anumite situatii evaluate în mod eronat anterior.

b. de ameliorare – reprezinta deciziile prin care profesorul se adapteaza conditiilor ergonomice

ale clasei. Acesta trebuie sa urmareasca în mod constant feed-back-ul pe care îl ofera clasa si sa se

adapteze la cerintele si capacitatile acesteia.

4

c. de prevenire – sunt acele situatii decizionale în care profesorul prin puterea sa de anticipare are

posibilitatea de a preveni situatiile neplacute. Cele mai cunoscute sunt deciziile de prevenire ale

conflictelor, prin consiliere si educatia în spiritul unor atitudini asertive.

Procesul educational este complex trebuind depasite mai multe etape si este absolut necesar

pentru a lua deciziile corecte sa apelam la metode si tehnici specifice dezvoltate de stiintele

manageriale si educationale.

Etapele luarii deciziilor:

__identificarea, stabilirea si definirea problemei;

__stabilirea obiectivelor specifice, operationale;

__informarea, documentarea, analiza informatiilor variate ale problemei;

__elaborarea variantelor posibile de rezolvare;

__alegerea variantei optime de actiune;

__comunicarea, transmiterea deciziei;

__aplicarea masurilor stabilite;

__controlul continuu, compararea rezultatelor obtinute cu proiectul elaborat.

R. Iucu (2000) – etapizeaza luarea deciziei astfel:

- pregatirea deciziei;

- adaptarea deciziei;

- aplicarea deciziei ;

- urmarirea îndeplinirii ei.

S. Iosifescu, 2000 considera procesul decizional un proces de rezolvare a problemelor cu etapele

sale:

- definire a problemei ;

- elaborare de alternative si de selectare ;

- aplicarea solutiei.

2. Previziunea Prin aceasta se realizeaza o aniticipare a activitatilor si rezultatelor viitoare,

fundamentata pe o analiza empirica si stiintifica a evolutiei educatiei. De aceea nu putem sa despartim

previziunea de traditia învatamâtului, dar si experineta personala a fiecarui participant.

Dincolo de previziunile obisnuite, realizate pe durata lunga de timp, cel mai important moment

pentru profesor este începutul anului scolar. Acesta reprezinta un reper important al previziunii

educationale deorece profesorul care debuteaza cu o noua clasa si disciplina va studia documentele

curriculare: planul-cadru, cu obiectivele-cadru, cu scopurile, continuturile, criteriile finale de performanta

si va realiza previziunile necesare întregului an.

O componenta importanta a previziunii este prognoza care îl ajuta pe profesor sa stabileasca si

sa analizeze nivelul initial – diagnoza – în asa fel încât pe baza ei sa prevada principalele directii de

actiune. În acest sens prognoza educationala poate cuprinde:

a. precizarea obiectivelor cadru ale formarii-dezvoltarii elevilor pentru etapa ce urmeaza, conform

documentelor curriculare;

b. analiza obiectivelor cadru, a situatiei initiale, cu evidentierea punctelor tari si a punctelor slabe, a

aspectelor critice sau de dezvoltare;

c. conturarea unei linii de perspectiva pe durata lunga de timp de pâna la 2-3 ani.

Alte componente ale previziunii sunt proiectarea si planificarea. Acestea reprezinta cele mai

importante si des folosite forme de previziune specifice managementului educational.

Proiectarea manageriala da raspunsuri la problemele de baza ale previziunii, pe durate medii, de un an,

un semestru sau, pornind de la unitatile de învatare drept criteriu, un capitol.

E. Joita subliniaza faptul ca în realizarea previziunii trebuie realizate operatii complexe cum ar fi:

__evaluarea initiala a resurselor (umane, materiale, ergonomice, sociale), a nivelului elevilor, în functie de

obiectivele cadru date ;

- stabilirea obiectivelor specifice, a celor operationale, a continuturilor adecvate, a directiilor

metodologice, a timpului necesar;

-_evaluarea problemelor critice, a tipurilor de decizii necesare, a variantelor de solutionare a acestora;

__stabilirea criteriilor de performanta pe obiective si modalitati de control.

Pe lânga aceste etape un proiect managerial al profesorului, la disciplina sa, trebuie sa

îndeplineasca anumite cerinte. Dupa S. Iosifescu acestea ar fi:

o adecvarea la scopurile si la obiectivele stabilite,

o realism în legatura cu evaluarea initiala,

o economicitate,

o simplitate si precizie,

o sistematizare si claritate,

o operationalitate,

o unitate conceptuala,

o continuitate între actiuni,

o flexibilitate,

o încadrarea optima în timpul dat,

o respectarea bazei stiintifice, pedagogice, manageriale,

o prevederea unor alternative metodologice,

o stabilirea criteriilor de evaluare.

3. Prin programare sunt indicate mijloacele pentru atingerea obiectivelor specifice si operationale

derivate, pe secvente: la lectie, la activitati concrete, pe subiecte delimitate si actiuni.

Un profesor-manager poate alcatui programe urmarind diferite obiective cum ar fi: lectia,

eficientizarea resurselor, corelarea activitatii scolare cu cea în afara scolii si a clasei, reorganizarea

sistemului informational, sprijinirea tratarii diferentiate a elevilor, pentru dezvoltarea creativitatii elevilor,

etc.

4, 5. Prognoza, proiectarea si programarea se realizeaza prin metode bine determinate cum ar

fi :

1. managementul prin proiect cu etapele sale de stabilire a temei, a obiectivelor, elaborarea strategiei si a actiunilor, promovarea ghidului de desfasurare, executarea proiectului, finalizarea si evaluarea

proiectului,

2. managementul prin obiective operationale, care trebuie sa fie explicite, performante, în acord cu

posibilitatile elevilor si care sa antreneze elevii în realizarea lor,

3. metoda compararii cu alte planuri si proiecte,

4. metoda reflectiei individuale sau în grup, metoda normativa ,prin reactualizarea principiilor,

5. tehnici de creativitate,

6. metoda scenariului.

6. Organizarea

Prin organizarea actionala profesorul armonizeaza activitatea clasei la disciplina sa, dozeaza

sarcinile de lucru, creaza motivatia participarii elevilor, diversifica modul de antrenare a lor, coordoneaza programe pe diferite obiective. Profesorul organizeaza relatia între educatia formala, educatia nonformala si informala, învatarea frontala, pe grupe si individuala, îmbinarea metodelor, mijloacelor si formelor de organizare a procesului educational.

Organizarea actionala parcurge etapele cunoscute de :

o definirea scopului si a obiectivelor generale, cadru;

o definirea obiectivelor specifice;

o stabilirea ansamblului de actiuni;

o elaborarea modalitatilor de organizare: predare, învatare, evaluare;

o definirea atributiilor, proceselor, formelor de realizare;

o stabilirea operatiilor si actiunilor concrete.

Organizarea structurala urmareste eficientizarea resurselor materiale si umane prin

Coordonarea strategica a acestora si obtinerea unor sisteme fiabile. În cadrul managementului clasei

organizarea devine mai activa pentru rolul de diriginte, dar este valabila pentru orice profesor.

Organizarea structurala presupune anumite cerinte din partea profesorului:

o sa cunoasca regulile de organizare si functionare a scolii, regulamentul de ordine

interioara, organizarea formala a scolii si clasei,

o sa cunoaca si sa utilizeze sistemul informational existent în scoala,

o sa cunoasca si sa utilizeze relatiile ierarhice din scoala,

o sa promoveze initierea elevilor în largirea relatiilor de comunicare, în implicarea lor în

organizarea activitatilor,

o sa faciliteze constientizarea elevilor pentru realizarea sarcinilor .

7. Conducerea propriu-zisa ca dirijare efectiva, operativa se realizeaza pe baza autoritatii

investite, statuate, a profesorului – autoritate care-i confera dreptul de a decide. Conducerea efectiva

reprezinta manifestarea autoritatii dar si a libertatii responsabile a elevilor prin participarea lor la

activitatile manageriale.

Conducerea este legata de realizarea deciziei si consta într-un lant de actiuni progresive:-

comunicarea deciziei – clarificarea ei – motivarea elevilor – convingerea elevilor – sprijinirea realizarii

responsabile -evaluarea si reglarea continua.

Coordonarea, lat.ordo= a rândui, a uni – vizeaza armonizarea resurselor, a operatiilor, a eforturilor

depuse de elevi, a metodelor, mijloacelor, formelor de organizare a activitatii, a timpului.

Actiunile specifice de coordonare sunt:

__armonizarea

__corelarea

__echilibrarea

__sincronizarea

__ordonarea

__integrarea

__reglarea

8. Evaluarea si reglarea manageriala

Evaluarea manageriala a fost definita ca un ansamblu de actiuni grupate în jurul a trei procese da

baza: controlul sau verificarea, analiza cantitativa sau masurarea, analiza calitativa sau valorica.

S.Iosifescu (2000) considera ca evaluarea manageriala are o sfera mai larga decât cea didactica

deoarece cuprinde evaluarea tuturor participantilor la actul educational: a educatilor, a educatorilor, a

institutiilor, a sistemului educational în ansamblu.

Dupa momentul în care se face evaluarea acesta poate fi:

__evaluare initiala care are rol de informare si al carui obiectiv principal este de a avea o viziune

realista asupra potentialului grupului de lucru (grupa, clasa, institutie etc.) care sa ne permita realizarea

unei planificari pertinente si adaptarea la nevoile grupului. Acest tip de evaluare ne poate raspunde în

mod direct la întrebarile: „ce fel de clasa avem?”, „care este nivelul scolii?”, „la ce nivel initial se situeaza

un elev sau grupul în ansamblu?”. De asemenea ea raspunde în mod indirect la întrebarile pe care

trebuie sa si le puna orice profesor la început de drum: „Care este potentialul grupului?”, „Ce metode si

instrumente sunt cele mai adecvate pentru respectivul grup?” „Ce activitati trebuie realizate astfel încât

demersul pe care îl realizam sa fie unul eficient?”

__evaluare continua este o evaluare de progres, prin care ne dam seama de evolutia grupului si

care ne ajuta sa luam decizii privind mentinerea directiei de lucru sau sa intervenim corectiv acolo unde

este cazul. Acest tip de evaluare ne raspunde la întrebari cum ar fi: „a progresat grupul ca urmare a

programelor educationale desfasurate?” „care este evolutia grupului?” „au fost atinse obiectivele de

parcurs?” „pot fi atinse obiectivele finale?”.

Raspunsul la aceste întrebari ne ajuta sa luam deciziile corecte privind interventia în cadrul

evolutiei grupului putând aduce modificari ale modalitatii de lucru. De aceea este evalaurea continua este

foarte importanta pentru a putea atinge obiectivele si a corecta erorile planificarii initiale, în cazul în care

acestea exista.

__evaluare finala reprezinta aprecierea cantitativa si calitativa a rezultatelor activitatii pe parcursul

unei perioade bine determinate (o ora, un semestru, un an, un ciclu educational etc.) si ne arata evolutia

grupului pe perioada respectiva si în ce masura obiectivele propuse initial au fost atinse. Întrebarile la

cere ne raspunde evaluare finala sunt: „la ce nivel s-a ajuns fata de nivelul initial?”, „în ce proportie au

fost atinse obiectivele propuse?”, „care sunt rezultatele procesului educationa?”. Pentru a putea

raspunde în mod pertinet la toate aceste întrebari este necesara punerea la punct a sistem evaluativ

complex, care sa excluda pe cât cu putinta componentele subiective ale evaluarii. Chiar daca în cazul

evaluarii finale nu se mai poate interveni pentru ameliorarea situatiei în cazul grupului respectiv sau a

perioadei respective, concluziile acestei evaluari ne pot ajuta pentru a modifica, daca este necesar,

actiunile în cazul urmatorului grup sau perioada, adaptându-ne la rigorile fiecaruia.

Functiile evaluarii manageriale au fost identificate de asemenea prin raportare la functiile evaluarii

didactice:

__de constatare a nivelului de realizare a actiunilor,

__de informare a factorilor responsabili,

__de prevenire a situatiilor disfunctionale,

__de recuperare a timpului, a resurselor,

__de stimulare a persoanelor implicate,

__de reglare a activitatii.

Modalitatile de control folosite în evaluarea manageriala au fost clasificate în:

1. dupa momentul efectuarii:

a. preliminara

b. concomitenta

c. post-actionala

2.dupa orientarea spre depasirea abaterilor:

a. de conformitate

b. de depasire

3.dupa obiective de:

a. predare-învatare

b. utilizare a resurselor

c. aplicare a proiectului

d. utilizare a strategiei

e. comunicare

f. ameliorare a relatiilor cu elevii

4. dupa aria de cuprindere:

a. generala si particulara

b. pe o activitate, pe întreg sistemul

5. dupa metodele folosite:

a. observativa

b. prin analiza documentelor

c. prin discutii libere

d. de autoevaluare

e. prin schimb de experienta

f. prin studii de caz

g. prin proiecte de ameliorare

Evaluarea nu este un scop în sine, scopul ei este feed-back-ul si reglarea activitatii.

Informarea factorilor responsabili cu privire la rezultatele activitatii si reglarea activitatii însasi se poate

realiza prin diversificarea feed-back-ului, prin descentralizarea evaluarii.

Feed-back-ul a fost si el clasificat în mai multe categorii dupa:

__calea urmata în feed-back direct, la clasa si indirect – prin intermediul profesorilor, parintilor dupa

momentul aparitiei feed-back-ului: concomitent si ulterior;

- dupa modul de codificare a feed-back-ului: verbal, nonverbal si paraverbal;

- dupa semnificatiile sale: în feed-back pozitiv – de confirmare si negativ – de infirmare

__dupa continut: în feed-back limitat prin da si nu si liber, detaliat;

__dupa metoda folosita: prin observatie, analiza raspunsurilor, analiza produselor activitatii, exprimarea

opiniilor colegilor;

__dupa functionalitate: informational, corectiv, de întarire.

Cu cât se folosesc mai multe modalitati de feed-back si de reglare a activitatii cu cât obiectivele

activitatii sunt mai clare si mai concrete, cu cât activitatea este mai stimulativa cu atât creste eficienta

acesteia.

BIBLIOGRAFIE

8

1. Andrei, A.(1999) în Iosifescu, S., Management educational. MEC, Bucuresti

2. Bucuresti

3. Cristea, S.,(1996), Managementul organizatiei scolare, EDP, Bucuresti

4. Dobre, I., Badescu, A., Irimiea, C.,(2000), Teoria deciziei,. Studii de caz. Ed. Scripta,

5. Drucker, P., F.,(1994), Eficienta factorului decizional, Editura DESTIN, Deva

6. Filer, V., (1995), Creativitate si creativitate manageriala, Editura Expert, Bucuresti

7. formatorilor, MEC, Institutul de stiinte ale educatiei, Bucuresti

8. Iosifescu, S.,(2001), Management educational. Ghid metodologic pentru formarea

9. Iucu, R.,(2000), Managementul si gestiunea clasei de elevi. Editura Polirom, Iasi

10. Jinga Ioan (2003) – Managementul învatamântului: cu privire speciala la învatamântul

preuniversitar, Editura ASE, Bucuresti

11. Joita E.(2000), Management educational, Editura Polirom, Iasi

12. Mihuleac, E., Nicolescu, O.,(1999 ), Stiinta managementului, Editura Economica, Bucuresti

13. Novac, C., Jigau, M., Iosifescu, S.(1998), Cartea alba a reformei, MEC, Bucuresti

14. http://www.bologna.ro Cartea neagra a procesului Bologna

1.2. Rolurile manageriale ale cadrului didactic

planificare: activitatile cu caracter instructiv si educativ, determina sarcinile si obiectivele pe variate

niveluri, îsi structureaza continuturile esentiale si alcatuieste orarul clasei, etc.;

organizare: activitatile clasei, fixeaza programul muncii instructiv-educative, structurile si formele de

organizare. Cousinet a atribuit educatorului sarcina de a constitui si determina climatul si mediul

pedagogic;

comunicare: informatiile stiintifice, seturile axiologice sub forma mesajelor, stabileste canalele de

comunicare si repertoriile comune. Activitatea educativa implica de altfel si un dialog perpetuu cu elevii

ilustrat prin arta formularii întrebarilor dar si prin libertatea acordata elevilor în structurarea raspunsurilor

(merita sa subliniem de asemenea si stimularea elevilor în facilitarea procesului de punere a întrebarilor).

Dialogul elev-profesor necesita un climat educational stabil, deschis si constructiv;

conducere:activitatea desfasurata în clasa directionând procesul asimilarii dar si al formarii elevilor prin

apelul la Normativitatea educationala. Durkheim defineste conduita psiho-pedagogica a educatorului prin intermediul notiunii de “dirijare” care faciliteaza constructia sentimentelor si a ideilor comune;

coordonare: în globalitatea lor activitatile instructiv-educative ale clasei, urmarind în permanenta

realizarea unei sincronizari între obiectivele individuale ale elevilor cu cele comune ale clasei, evitând

suprapunerile ori risipa si contribuind la întarirea solidaritatii grupului;

îndrumare: elevii pe drumul cunoasterii prin interventii punctuale adaptate situatiilor respective, prin

sfaturi si recomandari care sa sustina comportamentele si reactiile elevilor;

motivare: activitatea elevilor prin formele de întariri pozitive si negative; utilizeaza aprecierile verbale si

reactiile nonverbale în sprijinul consolidarii comportamentelor pozitive; orienteaza valoric prin serii de

interventii cu caracter umanist tendintele negative identificate în conduitele elevilor; încurajeaza si

manifesta solidaritate cu unele momente sufletesti ale clasei;

consiliere: elevii în activitatile scolare dar si în cele extrascolare, prin ajutorare, prin sfaturi, prin

orientarea culturala si axiologica a acestora. Un aport deosebit îl are interventia educatorului în

orientarea scolara si profesionala dar si în cazurile de patologie scolara

control: elevii în scopul cunoasterii stadiului în care se afla activitatea de realizare a obiectivelor precum si nivelele de performanta ale acestora. Controlul nu are decât un rol reglator si de ajustare a activitatii si atitudinii elevilor

evaluare: masura în care scopurile si obiectivele dintr-o etapa au fost atinse prin instrumente de

evaluare sumativa, prin prelucrari statistice ale datelor recoltate si prin elaborarea sintezei aprecierilor

finale. Judecatile valorice pe care le va emite vor constitui o baza temeinica a procesului de caracterizare a elevilor.

Responses

  1. Cand se va posta suportul de curs? Multumesc anticipat.

    • Cat de curand, poate chiar astazi!

      • Nu vad unde este postat suportul de de curs.
        Multumesc

  2. Buna ziua. Imi puteti spune va rog cand si unde se va sustine examenul la disciplina Managementul clasei de elevi?In ce va consta examenul?
    Va multumesc
    Diana Opriscan, Comert, an III, gr. 340

  3. Cand este examenul la aceasta materie?


Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

%d bloggers like this: