Obiectul de studiu si metodele Psihologiei Educaţiei. Aspecte psihologice ale competenţei didactice

Psihologia Educatiei reprezinta aplicarea de constatări psihologice în domeniul educaţiei. Psihologia Educatiei este studiul sistematic de dezvoltare a individului în cadrul procesului educational. El ajută profesorul să înţeleagă studenţii şi sa dezvolte abilităţile lor.

Termenul de psihologia educatiei se refera la psihologia copilului mic, a celui de varsta anteprescolara si a celui de varsta prescolara: are in vedere in acelasi timp psihologia adultilor, in situatia educatiei permanente.

Psihologia educatiei studiaza modul în care indivizii desfasoara activitatea de invatare, eficienţa intervenţiilor din învăţământ, psihologia de predare, precum şi psihologia socială a şcolilor ca organizaţii.

Psihologia educaţionala se preocupa de modul în care elevii învaţă şi se dezvolta, de multe ori axându-se pe subgrupuri, cum ar fi copiii supradotaţi, precum şi cei cu dizabilitati.

Psihologia educaţiei poate fi înţeleasă, în parte, prin relaţia sa cu alte discipline. Acesta este in relatie în principal cu psihologia, medicina si biologia.

In lucrarea „Convorbirile pentru profesorii de psihologie”, publicată în 1899 şi considerata ca fiind primul manual de psihologie educaţională, psihologul american William James afirma că: „Psihologia este o ştiinţă, şi predarea este o arta iar ştiinţele niciodată nu genereaza arte direct din ele însele. O minte inventivă trebuie să facă acest demers utilizand originalitatea sa”.

Pentru a înţelege caracteristicile elevilor la momentul copilariei, adolescentei, la maturitate, psihologia educaţională dezvoltă şi se aplică teorii ale dezvoltării umane.

Teoria lui Jean Piaget asupra dezvoltarii, sustine ideea în conformitate cu care copiii ajung la maturitate prin parcurgand patru etape cognitive.

În universităţi, departamentele de psihologie a educatiei sunt de obicei adăpostite în cadrul facultăţilor de educaţie, de contabilitate, eventual, pentru a suplini lipsa de reprezentare a conţinutului de psihologie a educatiei din manualele de psihologie generala.

Problema fundamentală a învăţământului este aceea a învăţării. Este firesc ca psihologia şcolară să fie preocupată de studierea psihologică în primul rând a acestui proces. În sens larg, prin învăţare se înţelege orice achiziţie comportamentală, relativ stabilă, care are ca scop o mai bună adaptare la mediu.

În acest scop, societatea organizează un sistem specializat care este învăţământul, un sistem foarte rentabil. Specialiştii, relevă Olga Ciobanu (2001), au ajuns la concluzia că „… rentabilitatea investiţiei în domeniul învăţământului (deci în resursele umane) este mai ridicată decât rentabilitatea investiţiei economice (în capital real)” (Olga Ciobanu, 2001, p. 24). Şcoala, procesul instructiv – – educativ reprezintă cel mai important mijloc prin care se urmăreşte formarea şi dezvoltarea personalităţii, socializarea activă şi integrarea individului în societate.

Psihologia şcolară studiază învăţarea în strânsă corelaţie cu dezvoltarea psihică. Prin dezvoltare psihică se înţelege trecerea de la nivelurile psihice primare la nivelurile psihice superioare, formarea unor noi seturi de procese, însuşiri, funcţii şi structuri psihice, continua devenire a structurilor psihocomportamentale.

Psihologia precizează că, în situaţia de învăţare, elevul nu este condiţionat numai din exterior, prin tehnologia educaţională. Influenţele din afară se exercită prin intermediul condiţiilor interne: trebuinţele şi interesele, aspiraţiile şi idealurile, atitudinile, emoţiile lui etc. Influenţe pozitive asupra actului instructiv – educativ şi în mod nemijlocit asupra învăţării, exercită natura şi varietatea motivelor care se manifestă prin mobilizarea energetică, dinamizarea şi direcţionarea activităţii de studiu.

Cercetarile cu privire la managementul educational şi la pedagogie urmaresc practica de predare şi vederea formarii bazei pentru programe de pregătire a cadrelor didactice. Psihologie educaţiei ajută cadrele didactice in moduri: pentru a înţelege caracteristicile de dezvoltarii, pentru a intelege si controla specificul salii de clasa vazuta prin prisma individualitatilor implicate in actul educational, pentru a înţelege diferenţele individuale, pentru a înţelege metodele de predare eficiente, cunoşterea aspectelor privind sănătatea mintală, construcţia curiculumului, orientarea pentru educaţia copiilor cu nevoi speciale.

Diferite tipuri de tehnici sunt utilizate de către cercetători pentru a colecta date şi pentru a efectua studii de cercetare. Odată cu utilizarea pe scara tot mai larga a tehnologiei atat în domeniul educaţiei, precum si inpsihologie şi alte ştiinţe sociale, s-au dezvoltat strategii de cercetare noi. Iata care sunt cele mai importante metode şi tehnici pentru Psihologia Educatiei: introspectia, observatia, metode clinice, studiul de caz, metodele de anchetă (chestionarul), metode ştiinţifice sau experimentale.